Turda și împrejurimile (I)

Anul acesta marea a cam fost sărită din planul nostru de vacanță, ajungând pe plajă doar într-un singur weekend, cel care a fost punct de plecare pentru aventura de la Adamclisi, așa că, pe la începutul lunii iulie, am vrut să contrabalansăm lipsa unei vacanțe mai îndelungate la apă sărată printr-un minicircuit al țării, plecând din sud și trecând prin Râmnicu Vâlcea - Sibiu - Mediaș - Sighișoara - Turda - Oradea - Băile Felix - Orșova, din ultima localitate plecând direct spre casă.

Astăzi îmi voi aminti pentru voi vizita noastră la obiectivele turistice din Turda și împrejurimile sale.

După cum bănuiți, principala noastră țintă în Turda a fost salina de la marginea orașului.

Proaspăt renovată în 2011 și cu un design al intrării de-a dreptul futurist, aceasta atrage foarte multă lume, mai greu e însă de ajuns la ea. Asta pentru că orașul Turda, cel puțin în iulie 2012 când am fost noi, arăta ca după bombardament. Nu am văzut nici măcar o stradă secundară în firea ei, pe majoritatea cică se lucra, adică puteai să vezi din loc în loc zone împrejmuite cu panouri și tăblițe de avertizare "drum în lucru” sau maldăre de nisip, ici colo câte un utilaj și cam atât...nici picior de muncitor. Mda...am zis că poate așa e lunea în zonă.

Ca o paranteză, venind din sud, unde procentul etniei conlocuitoare (mai degrabă înlocuitoare) este covârșitor, cu un real statut de principală minoritate etnică și lingvistică din România (contrar rezultatelor oficiale ale recensămintelor), am fost uimit să văd că și în Turda lucrurile sunt la fel. Peste tot pălării negre cu boruri largi, aspect care conferă orașului un caracter multietnic - iar după cum am văzut și auzit pe străzi, românii și romii au o reprezentare oarecum egală, la cele două etnii adăugându-se secuii/maghiarii, cam spre 10-15%.

Dar să revenim la salină. Cum ajungem în Turda (dinspre Câmpia Turzii) începem să căutăm din ochi panourile de orientare a turiștilor spre salină. Le știți: acelea cu scris alb pe fond maro. Deși nu foarte multe, acestea sunt bine poziționate și își fac treaba, însă senzația pe care am avut-o a fost că ne-au îndrumat pe calea cea mai lungă, întrucât a durat ceva  până am ajuns în marginea de oraș de unde pornea șoseaua spre salină.

De aici, șoseaua urcă în rampă prin curbe dese până când ajunge pe un fel de platou în vârful dealului respectiv, de unde perpectiva se deschide largă, iar drumul se bifurcă: stânga Ștrandul Durău-Valea Sărată,  iar dreapta (de fapt înainte) intrarea în salina. Să nu uit, intrarea în salină se poate face și pe la poalele dealului, în oraș, pe strada Salinelor, drept în capătul străzii Tunel, însă aceasta se recomandă în special pacienților cu afecțiuni locomotorii și nu este nici pe departe la fel de spectaculoasă ca cea din zona lacurilor sătrate.

Oau!!!...intrarea e întradevăr impresionantă, foarte modernă și flancată de o parcare generoasă. Pe marginea parcării sunt așezate tonete cu comercianți de așa zise suveniruri, dintre care doar foarte puține originale, majoritatea chinezisme vândute ca manufacturi tradiționale. Recunosc, de la adevărații artizani pe care îi găsești chiar și acolo poți achiziționa adevărate bijuterii tradiționale. Noi luăm doar un magnet de frigider cu orașul Turda (exista și varianta identică pentru turiștii maghiari: cu inscripția Torda).

Intrăm. Plătim câte 15 lei de căciulă - noi adulții - și încă 8 pentru fetiță. Sperăm să nu regretăm banii ca la Slănic Prahova. Coborâm pe un fel de scară până ajungem pe un tunel de sare lung, care, în partea cealaltă, conduce spre intrarea din oraș.

Trecem pe lângă o minigrotă în care se află un altar din sare, apoi (posibil să fie în ordine inversă) o încăpere mică cu un utilaj de lemn, folosit cândva la extracția sării, numit crivac (chiar așa se și numește grota - Sala Crivacului) și ajungem în zona de coborâre în mină, un singur nivel pe scări abrupte de lem și am ajuns...ba nu, de fapt am ajuns la o pasarelă de lemn care înconjoară mina și din care se face accesul la scările descendente (pe ambele laturi mici ale sălii) și...TEROARE...la liftul panoramic din sticlă. Mă uit de pe pasarelă direct în jos, la sala mare a grotei...amețesc repede și mă retrag livid.

Privire spre hău

Soția se întreabă cu voce tare cam câte etaje ar fi până jos, semn că deja se gândește la o variantă de rezervă. Vedem scările de lemn abrupte ca și cea pe care am coborât până aici, foarte incomode. Încet, încet mergem spre lift, turiștii, cam vreo 10 odată cu noi, se înghesuie spre ușa de sticlă a liftului. Noi între ei. Pleacă un lift cu turiști. Ajungem și noi pe platforma de metal de lângă lift. Platforma vibrează și prin micile spații dintre ea și pasarela de lemn se văde direct pe fundul primului nivel vizitabil al grotei - Mina Rudolf. Picioarele au început să-mi tremure odată cu platforma, soția nu mai zice nimic, doar fetița aștepta entuziasmată liftul. Profit de întârzierea liftului ca să propun cu glas încet să mergem pe scări. Hai! zise mult prea repede consoarta, dovadă că tremuriciul o ajunsese și pe ea. Trecem printre turiștii mirați de brusca noastră renunțare la priveliștea panoramică pe care o oferă liftul de sticlă.

Ajungem la scări, pline de sare adusă de încălțările turiștilor sau desprinsă din pereți.

Coborâm...scările sunt foarte abrupte și este nevoie să o țin pe fată de mână. Nu avem loc doi pe aceeași treaptă, nici măcar eu și copilul. Așa că ea este în față iar eu cumva deasupra ei cocoșat, pe treapta superioară, tinând-o cu o mână ridicată drept în sus. La proape fiecare nivel din cele 13 cât au scările întâlnim alți turiști care urcă,  probabil la fel de curajoși ca și noi sau doar dornici de mișcare. Ne așteptăm unii pe alții.

Jos priveliștea se schimbă și...brusc...ajungi în altă lume. Începem să simțim frigul, deși ne-am echipat încă de la suprafață cu haine ceva mai groase. Temperatura în mină este de 10-12 grade Celsius și ne obișnuim destul de repede cu ea, devenind chiar plăcută. Mai ales că la suprafață este o zi caniculară cu 38 de grade (noi fiind fugiți din sud, unde temperatura în acea zi ajunsese la 41-42 de grade...la umbră). De la scări, pantalonii mei s-au umplut de sare pe partea din spate până aproape de genunchi, dar se scutură ușor.

Tavanul cu neoane și stalactite
și cabinele caruselului

Începem să privim în jur. E minunat. Te tavanul minei atârnă neoane puternice, distribuite uniform, dar și stalactite subțiri de sare. Pereții sunt la fel de luminați. Chiar cum coborâm, pe partea opusă liftului, ajungem la un amfiteatru de lemn, în care, dat fiind acustica salinei, sigur s-au ținut ceva cântări. Poate servi la fel de bine și unor prezentări cinematografice.
Mai departe, pe stânga se întind terenurile de joacă, întâi topogane, apoi săli de bowling, minigolf etc. Pe dreapta e o roată-carusel ruptă parcă din parcurile de distracții, de care atârnă mai multe cabine închise. 

E goală, nu sunt clienți pentru ea, spre deosebire de locurile de joacă pline ochi.

Cascada de sare

Ajungem în zona liftului. De jos parcă e simplu să ne uităm la el cum urcă și coboară.

Un pic în lateral, de pe o estradă de lemn, se vede o altă grotă care parcă pornește direct dintr-o gaură din plafon, prin care s-a scurs de-a lungul anilor apă cu sare. 

Este mina Terezia, iar zona de care spuneam se numește chiar ”cascada de sare”.

Privind în jos vedem mina în toată splendoarea ei: platforme de lemn cu diverse construcții ornamentale stau grupate pe o insulă în mijlocul unui lac cu apă sărată, peste care, până la ele, traversează un pod, de asemenea de lemn.
De jur împrejurul sălii, pe lac, plutesc bărci cu 2-3 pasageri vâslind încet. Peisajul luminat de neoane e mirific.

Mina Terezia și lacul cu apă sărată

Ne hotărâm să ajungem și noi la nivelul lacului. Sunt din nou două variante, din care una reprezentată de un lift pentru 5-6 pasageri, dar la care așteptau deja prea mulți turiști. Alegem ce-a de-a doua variantă: scările, la fel de multe și de înguste ca și primele. Pe ele sunt ceva mai mulți turiști. 

Cum ajungem jos, traversăm podul de lemn și ajungem în zona insulei de sare. De sus cad picături de apă sărată care pătează hainele închise la culoare. O parte din zonele de promenadă pe pasarelele de lemn sunt închise cu lanț. Cred că deja trebuie renovate. Pe celelalte...lume multă. Care mai de care să-și facă fotografii pe lângă structurile de lemn. Și noi printre ei.

După ce  mai batem o dată pasarelele de lemn ne pregătim să ieșim. Traversăm din nou podul și la capătul lui vedem o gașcă de vreo 12-15 femei și bărbați cam de 40-45 de ani cu căști roșii de protecție pe cap și care vorbeau doar limba lui Shakespeare. Mă gândesc că poate sunt ceva speologi din vest. O tanti mai îndrăzneață din grup, văzând că am un aparat foto în mână, mă abordează cu ceva semne cum că ar vrea să le fac o fotografie cu aparatul lor. După ce le satisfac dorința, mă alătur familiei, deja așezată la coada de la lift.

Atunci văd chiar în zona de intrare pe pod niște lăzi în care se găsesc 10-20 de căști de protecție și pe care trona un mesaj cât toate zilele, ceva de genul ”Accesul în mina Terezia se face doar cu echipament de protecție adecvat...bla..bla..”

Deși recunosc că am fost în culpă, trecând pe lângă lăzile respective fără să le vedem, la fel cum nu am văzut nici avertismentul extrem de vizibil, se pare că nu am fost singurii. În afară de grupul străinilor susmenționat, nici un alt turist din cei peste 70 aflați la acel nivel nu purtau cască.

Ajungem să intrăm în lift. Mă uit la  eticheta pe care scrie data reviziei liftului: e depășită de mult. Nu-i spun nimic consoartei, nu vreau s-o sperii. Urcăm cu liftul închis până la nivelul minei Rudolf. Aici ținem un mic consiliu de familie.

- Hai măi omule să urcăm cu liftul, nu te uiți dacă ți-e frică, zice soția deja mai curajoasă uitându-se la lift de jos..

- Haide tati, că eu vreau, spune și fetița. Nici nu mă îndoiam că vrea. Copilul ar fi vrut să și coborâm, dar noi....

Mă uit către scări...nu sunt chiar obosit....aș putea să urc. Până la urmă mă hotărăsc să merg și eu cu liftul.  Hmmm...senzații tari, adrenalină. Ajungem în preajma lui. Mă uit la data reviziei. Ăsta e în termen...mă liniștesc. Puhoiul din spate e mai des decât la coborâre. Mi-ar fi greu să mă ma retrag acum, e dificil să mai ieși dintre ei.

Liftul panoramic

Vine și liftul nostru. Ne înghesuim în el: femei, copii și cu mine - singurul bărbat. Mă proptesc zdravăn cu spatele spre geam și cu fața spre soție, care din curajoasă ce era a început brusc să studieze un panou opac. Lângă mine fetița își strivește fața de plazul transparent exclamând mereu: Oau!!!Oauu!!Uite-te tati! Ce frumos e!.

Mă las păcălit și arunc o privire, întâi cu coada ochiului și apoi peste umăr. Încerc să mă uit la același nivel cu liftul. Într-adevăr priveliștea este remarcabilă. Luminile din grotă fac tot farmecul. Reușesc să arunc și o privire spre fundul grotei și nu mai pare așa de îndepărtat. Ajungem sus...liftul se oprește și o zbughim rapid afară din el.

Răsuflăm ușurați, am scăpat și de asta și am văzut și ceva deosebit.

Mda...a meritat banii, chiar dacă, după abia un an de la reinaugurare, mai multe dintre structuri au fost deja afectate de condițiile de umezeală, apa sărată care pică din tavan, dar și de nelipsitele mesaje scrise cu pixul, markerul sau încrustate cu cuțitul în lemnul acestora: ”Gheorghe+Maria=Love”, altele de același gen sau chiar mai dăochiate. 

Nu e vina administratorilor salinei, e vina noastră a tuturor că nu atragem atenția nesimțiților, atunci când îi vedem, să nu mai murdărească cu personalitatea lor obiective turistice care nu le aparțin.

Ieșim din salină...și.ne pregătim să mai vizităm și alte obiective palnificate în singura zi pe care am alocat-o    zonei dinprejurul orașului Turda. Mai sunt câteva ore până se înnoptează și trebuie să le vizităm în ritm alert, înainte să vină vremea să ne ducem la gazda din Turda, la care, din timp, am rezervat o cameră.

Dar despre celelalte obiective ale zonei, vizitate de noi (Cheile Turzii, Mormântul lui Mihai Viteazul și castrul  roman Potaissa), precum și despre gazdele la care am înoptat, secui adevărați dar foarte primitori și cu mult bun simț, vă voi povesti în episodul viitor.